nostalgie.

chiar cand credeam ca esti vesnic.




"Multa lume e acum la mare sau la munte. Strazile sint aproape goale, la dispozitia ciinilor vagabonzi. Ma simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga “ajutor” nu m-ar auzi nimeni. Asa ca prefer sa tac si sa cred ca alunec printr-un vis. Spre ce? Habar n-am. Important e sa nu ma misc pentru a evita durerile la piciorul drept."



"Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta."


"Nicăieri nu ne vom simţi mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit"


"Important nu e să-l găseşti pe Dumnezeu, chiar crezînd în el, ci să-l cauţi. În clipa în care îţi spui că l-ai găsit, de fapt l-ai pierdut pentru totdeauna. Nu există un mod mai sigur de a-l omorî, decît de a-i da un chip şi de a spune: iată-l în faţa mea"



"Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e în realitate un plâns.
"

.Octavian Paler

cand viata pune punct.

Te tarasti si ajungi sub asfaltul incins.Te evapori si te trezesti in nori si zbori catre gandurile multor ciudati care iti absorb suflarea.Esti sleit de puteri si te lasi purtat de curenti.Esti dus catre gunoaie si blocuri inalte,catre mare si scoici,catre paduri si soare.Viata te poarta pe bratele sale si te arunca in nisip.Te scufunzi catre o lume opusa.O lume unde trupul tau nu poate patrunde,iar sufletul este impartit miilor de masti pe care ti le-ai insusit.

Fotografi Celebrii

Philippe Halsman

A fost nevoie de 26 de incercari si de mai bine de cinci ore pentru a realiza imaginea. Philippe Halsman a facut fotografia in anul 1948 iar subiectul este Salvador Dali in carne si oase. Bineinteles, tot ce vedeti in imagine se intampla cu adevarat in fata camerei, fara trucuri sau retusari. Nu mai mult de trei asistenti aruncau pisicile, un altul arunca apa cu ajutorul unei galeti iar sotia fotografului tinea scaunul.
Halsman era foarte cunoscut pentru fotografiile cu oameni sarind. In cartea “Jump Book” a adunat o serie intreaga de imagini pe aceasta tema.






Edward Thomas Adams

In a doua zi a ofensivei Tet, Edward Thomas Adams si o echipa de stiri a NBC au auzit focuri de arma. Au urmarit zgomotul pana la un colt de strada unde soldatii sud-vietnamezi duceau un prizonier catre Lt. Col. Nguyen Ngoc Loan, seful Politiei Nationale Sud-Vietnameze. Presupunand ca prizonierul va fi interogat, Adams a dus camera la ochi pentru a surprinde momentul.Numai ca, in loc de asta, l-a fotografiat pe Lung impuscand prizonierul in cap. (Adams a aflat mai tarziu ca prizonerul era defapt un ofiter Viet Cong responsabil cu uciderea unei intregi familii.)
Intr-o cariera ce se intinde pe patru decenii, fotojurnalistul priemiat cu Pulitzer,a acomerit peste 13 razboaie si a publicat fotografii in ziare si reviste din intreaga lume.





Malcolm Browne

un fotograf de 30 de ani din New York care fusese trimis in Vietnam de catre Associated Press, a primit un telefon prin care ii se comunica ca dimineatza urmatoare sa fie intr-o anume intersectie din Saigon deoarece ceva important avea sa se intample.
Urmatoarea zi era la locul indicat impreuna cu David Halberstam, un reporter de la New York Times cand o masina a oprit si 3 sau 4 calugari au iesit din ea. Unul dintre ei, Thich Quang Duc, sa asezat jos in pozitia de lotus cu o cutie de chibrite in mana in timp ce ceilalti turnau benzina pe el. In timp ce ardea, calugarul nu a scos nici un sunet si nu a miscat nici un muschi datorita autodisciplinei. Protestul a fost motivat prin dorinta de a atrage atentia asupra tratamentului sever la care erau supusi calugarii budisti de catre regimul catolic al lui Ngo Dinh Diem, regim sprijinit de americani.



Kevin Carter

Fotografia, castigatoare a „Premiului Pulitzer” a fost realizata in 1994, in timpul Foametei din Sudan.
Surprinde un copil ranit, doborat, care se taraste in apropierea unei tabere cu hrana si ajutoare a Statelor Unite, aflate la un km departare. Vulturul asteapta ca micutul sa moara, pentru a-l manca. Imaginea a socat intreaga lume. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu copilul, nici macar fotograful – Kevin Carter, care a fugit de acolo imediat dupa ce a facut fotografia. Trei luni mai tarziu, s-a sinucis, marcat de o depresie profunda.



Richard Drew

Fotograful american a surprins o imagine din timpul atacurilor teroriste de la Wolrd Trade Center, care a socat intreaga planeta. A reusit sa imortalizeze pe cineva care din cauza panicii s-a aruncat in gol de la etajele superioare ale cladirii.




Alberto Korda

Pe 5 Martie, 1960, a realizat cea mai cunoscută fotografie a lui Che Guevara, purtând o beretă neagră cu steaua de Comandant al Revoluţiei Cubaneze. Fotografia nu a fost publicata decat 7 ani mai tarziu. Korda a marturisit ca a fost fascinat de expresia faciala a lui Guevara, descrisa ca „absolut impecabila”, reflectand totodata furie si durere. Imaginea a fost declarata cea mai celebra fotografie a lumii, un simbol al secolului XX. Versiuni ale acesteia au fost pictate, printate, digitalizate, tatuate, sculptate, sau reproduse pe orice suprafata imaginabila. Victoria si Albert Museum au declarat-o ca fiind cea mai reprodusa fotografie a tuturor timpurilor.




Steve McCurry

Afghan girl“, realizata de fotograful National Geographic, Steve McCurry. Una dintre elevele unei scoli infiintate intr-o tabara de refugiati. Avea aproximativ 12 ani, un an mai tarziu devenind coperta a National Geographic. Imaginea l-a marcat profund, iar dupa 15 ani incerca sa o caute pentru a-i descoperi identitatea. Abia in 2002, echipa N.G. reuseste sa ajunga la ea… Ceva mai batrana, casatorita, avand copii, dar pastrand aceeasi expresie inconfundabila, avea acum un nume, Sharbat Gula. Traind intr-o comunitate cu reguli musulmane, cu greu familia a permis accesul unui barbat din afara comunitatii sa o descopere fara valul facial.

Kurt.

Cunoscut pentru versurile sale abrazive şi turburătoare, precum şi pentru registrul vocii, Cobain este considerat unul din cei mai influenţi cântăreţi rock din toate timpurile.
Viaţa lui Kurt Cobain s-a schimbat într-un mod dramatic atunci când, în 1975, pe când avea şapte ani, părinţii săi au divorţat, un eveniment citat mai apoi ca unul de impact profund asupra vieţii sale. Mama lui a observat o schimbare majoră în personalitatea sa, Kurt devenind mai retras. Într-un interviu din 1993, Cobain a declarat : „Îmi amintesc că, dintr-un motiv sau altul, mă simţeam ruşinat. Mi-era ruşine de părinţii mei. Nu mai puteam să dau ochii cu unii dintre prietenii mei de la şcoală, deoarece îmi doream cu disperare clasica, ştii tu, familia tipică. Mamă, tată. Îmi doream acea securitate, aşa că mi-am detestat părinţii timp de câţiva ani din cauza asta.
Adolescenţa lui Cobain a fost dificilă. La şcoală era puţin interesat de orele de sport. La insistenţele tatălui său s-a înscris în echipa de wrestling a liceului. Deşi se descurca la el, ura acel sport. Mai târziu, tatăl său l-a înscris înt-o ligă locală de baseball, unde Cobain juca intenţionat prost, pentru a fi eliminat. În schimb, lui Cobain îi plăceau cursurile de artă. Obişnuia să deseneze în timpul orelor.
Cu doua saptamani inainte de a absolvi liceul,Cobain renunta la scoala,dupa ce a realizat ca nu are notele necesare pentru a absolvi. Mama sa i-a dat un ultimatum : să-şi găsească o slujbă sau să plece.După aproximativ o săptămână, Cobain şi-a găsit hainele şi alte posesiuni împachetate în cutii. Obligat să plece, Cobain a stat deseori acasă la prieteni, şi uneori se strecura în pivniţa mamei sale.
Un subiect sensibil legat de viaţa lui Kurt Cobain este cel al utilizării de stupefiante. Fiind bolnav de mic, având probleme grave cu bronşita, urmată de o problemă neidentificată la stomac, îşi pierde încrederea în medici şi ajunge să îşi administreze singur tratament – heroina.
A urmat o perioadă neagră, în care Cobain a suferit două supradoze – prima, de heroină in New York, când soţia sa nu a chemat ambulanţa şi a preferat să-l resusciteze singură, Kurt urmând să urce pe scenă ca şi cum nimica nu s-ar fi întâmplat, iar a doua, în martie 1994, la Roma, în urma unei combinaţii de alcool cu Rohypnol.


In ultimii ani de viaţă Cobain s-a luptat cu dependenţa de droguri şi a făcut cu greu faţă presiunii mass-media, el declarând la un moment dat : „Faimos era ultimul lucru la care vroiam să ajung”.Pe 8 aprilie 1994 Kurt Cobain, împuşcat în cap, a fost găsit în casa din Lake Washington de către un electrician. Verdictul poliţiei a fost sinucidere – Kurt lăsând o scrisoare de adio adresată prietenului său imaginar din copilărie, Boddah, în care spunea că viaţa lui a devenit o minciună, că nu mai simte nici muzica şi nici scena – şi că nu mai poate continua. Cobain a fost incinerat, cenuşa sa fiind o treime împrăştiată într-un templu budist din Ithaca, o treime în râul Wishkah şi o treime a rămas în posesia lui Courtney Love.
Cobain scria des în jurnal, lăsând 22 de caiete după moarte. In noiembrie 2002 o selecţie din acestea a fost publicată.
Indiferent de împrejurările morţii, poate că viaţa şi cariera lui Kurt Cobain pot fi cel mai bine descrise de versul piesei lui Neil Young citat chiar de el in ultima scrisoare: „It’s better to burn out than to fade away”